Turneul de la Wimbledon 2019: Americanca Cori Gauff, revelația acestui sezon de iarbă, s-a calificat în turul 3 la doar 15 ani – VIDEO

Turneul de la Wimbledon 2019: Americanca Cori Gauff, revelația acestui sezon de iarbă, s-a calificat în turul 3 la doar 15 ani - VIDEO
Publicat: 04/07/2019, 10:03

După ce a trecut fără mari probleme de cvintupla campioană Venus Williams (44 WTA) în primul tur, Gauff a avut parte de o misiune similară, terminând partida în doar o oră și nouă minute. Jucătoarea venită din calificări s-a arătat emoționată la finalul partidei, însă nu renunță la visul de a câștiga turneul, așa cum anunțase încă după victoria cu Venus Williams.

„Sunt încă șocată că mă aflu aici. Am jucat bine în punctele când am fost sub presiune, nu mi-am permis să mă relaxez. Cred că pot bate pe oricine”, a declarat Cori Gauff, potrivit BBC TV.

John McEnroe (60 de ani), triplu campion la Wimbledon, crede că Gauff poate scrie istorie și să ajungă până în ultimele faze ale turneului de Mare Șlem. În turul următor, americanca o va înfrunta pe Polona Hercog (60 WTA), cea care a trecut în precedenta rundă de favorita 17, Madison Keys. Partida va avea loc vineri, la o oră ce va fi stabilită ulterior.

„Sper că părinții ei vor gestiona bine succesul său. Vor exista foarte multe oferte de sponsorizare pentru ea. La modul în care joacă în acest moment și la felul în care se comportă pe teren, nu multe jucătoare îi pot face față. Gauff e favorită în meciul cu Hercog”, a declarat McEnroe, potrivit sursei citate.

În cazul în care va continua parcursul bun, Cori Gauff o poate întâlni în faza optimilor pe Simona Halep (7 WTA), cea care se va duela în turul al treilea cu Victoria Azarenka (40 WTA). În continuare, tabloul arată un posibil traseu pentru învingătoare cu Caroline Wozniacki în sferturi, Karolina Pliskova în semifinale și Ashleigh Barty sau Serena Williams în finală.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×